Zilele astea, pietele financiare au stat cu sufletul la gura, asteptand verdictul Curtii de la Karlsruhe. Acesta a venit previzibil: Germania poate ratifica Mecanismul European de Stabilitate. Insa nu cred ca pietele financiare se vor linisti, pentru ca ceea ce inca lipseste este un mecanism prin care sa fie infrant populismul.
Miliardele germanilor nu vor ajuta cu nimic, atata timp cat strigatul disperat al lui Monti, premierul Italiei, nu va fi luat in seama. “Trebuie sa luam urgent masuri pentru a descuraja populismul!” spunea Monti la sfarsitul saptamanii trecute, cerand un summit extraordinar al UE, dedicat combaterii populismului.
Nu pot sa nu remarc in cv-ul recent al lui Monti cele cateva pozitii importante la varful sistemului bancar, pozitii din care a privit pasiv masurile populiste ale unor guverne, ba chiar e acuzat ca i-a sfatuit chiar el pe greci sa-si fasifice datele financiare inainte de a le raporta Comisiei Europene. Era pe vremea cand majoritatea guvernelor europene dadeau prosperitate pe credit contra voturi, iar bancile le tineu isonul si dublau aceasta prosperitate prin acordarea de credite cu buletinul.
Iata ca cel care azi incearca sa faca ordine in Italia, dincolo greselile, pasivitatile sau complicitatile din istoria lui recenta, striga acum adevarul: populismul este sursa crizei.
Este vorba atat despre populismul guvernelor, care au umflat cheltuielile statelor cu servicii sociale ce nu puteau fi acoperite decat din credite, dar in aceeasi masura, trebuie sa denuntam populismul profitabil al bancherilor care au incurajat creditarea nesustenabila, in numele aceleiasi prosperitati iluzorii.
Guvernele au umflat costurile publice pentru a obtine voturi, astfel incat, in ultimii ani, alegerile electorale din toate tarile erau niste competitii odioase din care nu puteai iesi invingator decat daca plusai mereu oferta exagerata a contracandidatului.
In aceeasi masura, piata bancara devenise o competitie din care nu puteai iesi castigator decat daca dadeai cat mai multe credite, mai ales celor care nu prezentau nicio dovada ca au solutii sa le ramburseze din cresterea constanta a veniturilor, adica dintr-o crestere a productivitatii membrilor activi ai acelei familii.
Criza a aparut in momentul in care, divesele bule s-au spart (imobiliara, a produselor financiare derivative, etc). Acela a fost momentul in care atat bancile dar mai ales guvernele au aratat ca nu stiu sa gestioneze un default de credit, decat tot prin actiuni populiste…. adica prin minciuna.
Si bancile si guvernele au incercat si incearca sa minta, sa amane, sa ascunda datorii care, de fapt nu pot fi platite si care trebuie executate, pentru a reintra in circuitul activelor la o valoare corecta.
Bancile amana executarea creditelor cu buletinul pentru ca au o problema mult mai mare in recuperarea creditelor acordate guvernelor. Si spera ca banii pe care aceste guverne ii vor da sistemului bancar, vor acoperi inclusiv creditele neperformante acordate sectorului privat.
Guvernele, speriate de tot felul de studii ale acelorasi institutii financiare care acum 5 ani le spuneau ca totul e “safe”, se chinuie sa stoarca buzunarele contribuabililor pentru a sustine bancile… Si bancile si guvernele si institutiile de rating se chinuie sa resusciteze o jucarie stricata: populismul.
Adevarul spus saptamana trecuta de premierul italian este tocmai acesta: populismul este o jucarie stricata ce nu mai poate fi reparata, tocmai pentru ca nu a functionat niciodata…
Popoarele sunt vinovate ca au votat guverne populiste, care le-au dat prosperitate pe credit. Iar aceste popoare nu se pot ascunde nici in spatele unor referendumuri prin care refuza plata unor datorii, asa cum au facut islandezii, dar nici in spatele vagoanelor cu euro trimise de la Berlin.
Grecii, spaniolii, portughezii, irlandezii… trebuie fiecare sa-si ia ratia de saracie, adica sa plateasca greseala de a fi votat politicieni populisti impotriva unora mai decenti. A venit scandenta! Degeaba striga grecii pe strazi ca nu e vina lor; exact ei sunt cei care trebuie sa plateasca pentru ca au fortat clasa politica a tarii lor sa renunte la orice urma de demnitate si sa se inscrie cu totii, ani de zile, in acele competitii de populism nesimtit, care le aducea guvernarea.
Astfel, dupa ce vor plati saracind, popoarele vor invata pe pielea lor ca populismul nu aduce prosperitate. Si isi vor face timp sa-i arunce mai la marginea politicii pe aceia care continua sa declame propsperitatea prin nemunca.
Tot la fel, bancile vor trebui sa plateasca factura pentru distractia din anii dinaintea crizei, atunci cand orice prost lenes putea deveni un fericit proprietar de casa cu termopane, masina si plasma… doar pentru ca se visa un prosper om de afaceri pe viata.
Solutia crizei sta in gasirea unui mecanism de insolventa a statelor. Pietele isi vor recapata increderea abia dupa ce se va adopta un astfel de mecanism, prin care statele membre intrate in insolventa sa cedeze temporar catre Comisia Eurpeana suveranitatea in privinta deciziilor economice, fiscale, de administrare a proprietatilor acelor state.
Un mecanism prin care se repun in circuit activele blocate prin creditele neperfomante este singurul care poate salva tarile intrate intr-o criza a datoriilor si, mai ales, este singurul antidot impotriva populismului. Pentru ca nu ne va mai fi la fel de indiferent cum ajungem sa traim bine, daca pretul ar putea fi o batranete in saracie, sau chiar perspectiva unei saraciri severe a copiilor nostri.
Bancile imprudente nu se vor mai putea agata de guverne pentru a-si proteja interese si, implicit, pentru a proteja interesele actionarilor care le-au impins sa dea credite nesigure pentru a-si mari profitul.
Populismul nu aduce prosperitatea. Iar aceasta lectie trebuie sa fie repede invatata. Prosperitatea, odata atinsa, ne vaccineaza impotriva populismului. Insa pina acolo suntem vulnerabili. Acum, tocmai saracia ar putea deveni un vaccin impotriva populismului, care sa ne invete ca doar munca si inteligenta ne pot aduce prosperitate durabila.
