Scriu aceste randuri la doar cateva ore dupa ce televiziunile de stiri l-au anuntat pe Obama castigatorul alegerilor americane. Obama castiga cel de-al doilea mandat de Presedinte al SUA, iar americanii se aleg cu un stat social.
Obama este vazut de alegatorii sai ca unul dintre presedintii revolutionari ai Americii, un progresist. Pentru americani, revolutia lui Obama se vede mai ales in reforma sistemelor publice de pensii si de sanatate. America dinainte de Obama era o tara unde daca nu erai contributor la un sistem de pensii sau la un sistem de asigurari de sanatate, erai practic expus saraciei la batranete, dar mai ales erai expus riscului de a nu putea fi tratat intr-un spital, daca te imbolnaveai.
America lui Obama a devenit un stat mai social decat l-au construit fondatorii sai. Insa cresterea cheltuielilor publice din domeniul serviciilor sociale a fost acoperita deocamdata doar prin tiparirea de bani, prin mariri succesive de deficit care sa acopere imprumuturile si printr-un program pe termen lung de taieri ale unor cheltuieli bugetare, mai ales de la aparare.
Practic, Obama a dat alegatorilor sai (femei, negri si hispanici) serviciile sociale la care inainte nu aveau acces, decat daca contribuiau. Cu toate acestea, Obama nu a avut curaj sa-i infrunte cu adevarat pe cei care nu-l voteaza, cei cu venituri si averi foarte mari; nu a crescut dramatic taxele pentru bogati. In cel de-al doilea mandat, s-ar putea sa impuna totusi si o crestere a impozitelor pentru acestia.
Si tocmai de aici incepe dezbaterea: intr-o lume globalizata, mai e posibil sa cresti foarte mult impozitele fara sa pierzi?
Statul social, modelul pe care tarile europene l-au construit pe datorie in perioada de crestere economica, este un sistem care niciodata nu a tinut cont de realitate. Statul social costa foarte mult si este inechitabil, desi el a fost “vandut” in numele echitatii sociale.
De ce este mai echitabil ca cei care nu platesc nimic pentru niste servicii sociale sa beneficieze de acestea? De ce este mai echitabil ca unii care platesc statului doar 1000 euro/an, sa beneficieze de aceleasi servicii ca altii care platesc 1.000.000 euro/an? E ca si cum brutariile ar afisa preturi diferite pentru aceeasi paine, in functie de veniturile cumparatorului.
Cel care nu plateste poate sa beneficieze de niste bunuri sau servicii, doar prin exceptie. Doar ca in statele sociale, exceptiile sunt incurajate, astfel ca cei care nu platesc ajung sa fie mai multi decat cei care platesc; dar beneficiaza toti de aceleasi servicii sociale.
Globalizarea economiei ofera capitalurilor o solutie sa fuga de acele state unde costul social este prea ridicat. Acesta este un pericol ce pandeste orice guvern care sare calul si creste prea mult impozitele.
Romania sufera de toate bolile posibile ale unui stat social: raportul platitori/neplatitori este de 1 la 6! Cu toate acestea, politicienii romani de stanga discuta despre masuri si mai de stanga: introducerea impozitarii progresive, taxarea suplimentara a averilor mari, suprataxarea capitalurilor speculative, etc.
Ceea ce nu inteleg toti acesti politicieni este ca taxarea directa nu mai este eficienta. Ea poate fi evitata prin alegerea unei rezidente fiscale mai favorabile. Taxarea indirecta, este insa una care ramane eficienta, mai ales daca vrei sa scoti mai multi bani de la cei bogati.
Daca de maine, Romania ar impozita cu 45% veniturile de 1.000.000 euro/an, toti romanii ar raporta venituri sub nivelul la care se aplica cea mai mica cota de impozitare, iar restul banilor si i-ar lasa in companii inregistrate in alte tari. In acest fel, statul ar pierde masiv din sumele ramase neimpozitate.
Mai mult, de frica controlului veniturilor prin raportare la cumparaturile facute, acesti romani vor evita sa cheltuie in Romania banii din strainatate. Astfel, consumul de produse accizate va scadea dramatic, iar statul va pierde si mai mult.
Nu in ultimul rand, banii ramasi la domiciliile fiscale din strainatate, vor fi investiti in acele tari, tocmai pentru ca in Romania investitiile respective ar fi riscante. Romania ar pierde practic cateva mii de locuri de munca pe care le-ar fi generat acele investitii.
Oricum, Romania nu este o tara unde sa traiesti mai bine decat in altele, iar bogatii isi pot alege cu usurinta alte tari unde sa traiasca si sa plateasca impozite. Cu cat statul le da mai multe motive, cu atat vor fi mai multi romani bogati care vor alege sa plece cu tot cu bani.
In schimb, prin cresterea accizelor si taxelor pe consum (mai ales la produsele de lux) statul ar obtine mai multi bani, exact de la cei cu venituri mari, acestia fiind cei care consuma cel mai mult.
Ca sa fie clar: banii celor bogati nu stau la ciorap. Bogatii fie investesc, adica genereaza locuri de munca, bunuri si servicii, fie cheltuiesc. Statul castiga in oricare dintre cazuri: impozite pe salariile angajatilor, TVA pe bunurile si serviciile produse si vandute, sau TVA, accize si alte taxe pe bunurile si serviciile cumparate.
Inainte sa-si cheltuie banii, statul se duce la om si ii zice “da-mi mie jumate si dupa aia poti sa cheltui ce-ti mai ramane”… In aceste conditii, cand te simti jefuit, esti tentat sa-ti ascunzi banii.
Daca insa ai fi lasat sa cheltui banii si in timp ce-i cheltui, fara sa simti prea mult, ai plati in pretul bunurilor si serviciilor si o taxa maricica catre stat, nu ar mai fi asa de infricosator.
Propaganda de stanga spune ca o crestere a impozitelor indirecte duce la cresterea contrabandei. Din pacate ei nu spun ca, defapt, consumatorii marfurilor de contrabanda sunt in special cei cu venituri mici. Am putea spune ca exact cei asistati sunt generatorii contrabandei, pentru ca ei formeaza piata pentru marfurile de contrabanda.
Daca ii lasi sa-si numere in linistiti banii, bogatii ii vor cheltui in magazinele de la bulevard, pe produse fiscalizate. Fie ca isi vor cumpara masini cu motoare mari, vile, bauturi fine, tigari bune si haine de lux, ei vor plati statului mult mai multi bani decat cei care, avand doar 1000 ron salariu, vor cumpara, painea, hainele si tigarile din piata, de la contrabandisti.
Din pacate, pentru Obama si pentru politicienii romani, bogatii sunt doar vaci de muls, sau sunt tapi ispasitori pentru erorile guvernelor. Prea putini politicieni au curajul sa le spuna celor care isi plang viata traita dintr-un salariu de mizerie, ca fara bogatii pe care-i injura, nu ar avea nici macar acel salariu.
Echitatea sociala se termina acolo unde se termina sansele egale pe care le avem toti. Adica se termina acolo unde parintii ne dau educatie, pentru ca la randul lor au fost bine crescuti, se termina acolo unde vointa si curajul ne fac sa ne asumam riscuri si munci istovitoare pina sa reusim.
Echitatea sociala se termina acolo unde se fac alegeri intre educatie, munca si riscuri pe de o parte sau lipsa de educatie, lene si iresponsabilitate, pe de alta parte. Pentru ca suntem egali pina in momentul in care noi sau parintii nostri facem alegeri gresite… prea multe alegeri gresite.
Tocmai de aceea ma bucur ca exist intr-o lume in care, indiferent cine castiga alegerile, inca sunt liber sa traiesc in alta tara, unde niste straini au ales mai bine decat poporul meu.
