Preambul
Constitutia Romaniei, Articolul 56: Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.
Taxe si Impozite
Cred cu tarie ca sistemul fiscal romanesc este o adunatura de taxe, impozite si contributii financiare, construit de-a valma, pentru a satisface foamea de bani a statului.
Statul incaseaza de la cetatean impozit pe venit, impozit pe proprietate, taxa pe valoarea adaugata, contributii pentru asigurari sociale, contributii pentru asigurari de sanatate, accize si foarte multe taxe speciale.
Impozitul pe venit este conceput sa colecteze bani de la cetateni, proportional cu veniturile acestora. Pe de alta parte, prin impozitul pe proprietate, cetateanul plateste proportional cu valoarea proprietatilor. Prin taxa pe valoarea adaugata, statul mai incaseaza niste bani; cu cat consumi mai mult, cu atat platesti mai mult.
Prin intermediul accizelor, statul incaseaza niste bani in plus, de la cei care consuma alcool, tutun, produse de lux, combustibili. De cele mai multe ori, peste de jumatate din pretul produselor accizate este reprezentat de taxa incasata de stat.
Contributiile pentru asigurarile sociale (pensie, somaj) se duc intr-un sac din care sunt platite veniturile celor care astazi sunt in pensie, urmand ca pensiile noastre sa fie platite din contributiile celor care vor munci atunci cand vom fi noi la pensie.
Contributiile pentru sanatate se duc intr-un alt sac, de unde sunt platite servicii medicale pentru cei care au nevoie de acestea; inclusiv servicii medicale de care beneficiaza cei care nu platesc nicio contributie.
Taxele speciale sunt prea multe ca sa le detaliez. In principiu ele se incaseaza pentru finantarea unor servicii publice de care beneficiaza doar cel care plateste taxa respectiva.
Nu vad nici o logica pentru care coexista impozitul pe venit, taxa pe valoarea adaugata si impozitul pe proprietate.
Impozitul pe venit este o impozitare la sursa de unde ne vin banii, in timp ce taxa pe valoarea adaugata este o “impozitare a consumului”. Dar una peste alta, aceeasi bani imi sunt impozitati de doua ori: si cand ii primesc si cand ii cheltui. Daca mai pun si impozitul pe proprietate, atunci aceeasi bani imi sunt impozitati a treia oara; dupa ce am platit impozit pe venit, apoi TVA la cumpararea unei case sau a unei masini, mai platesc anual si impozit pe casa sau masina.
Mai bine imi iei un TVA de 35% si cu asta basta. Sau imi iei un impozit pe venit de 35% si ma lasi in pace.
Asezarea sistemului fiscal pe cei 3 piloni (impozit pe venit, TVA si impozit pe proprietate) este argumentat de toti finantistii prin tot felul de sofisme. Unii spun ca astfel se stimuleaza economisirea: pentru banii depusi in banci nu se plateste TVA si impozit pe proprietate. Altii spun ca, dimpotriva, se incurajeaza consumul si investitia in proprietate. Cei mai onesti spun de-a dreptul ca asezarea impozitului pe cei 3 piloni usureaza colectarea: e mai sigur ca vei colecta banii, daca instalezi trei site.
In privinta contributiilor pentru pensii, sistemul actual mi se pare complet injust, iar motivul este unul simplu: in schimbul contributiei la un fond mutual, primesti un venit incert. Practic, ti se cere o contributie procentuala din venitul tau, dar nu ti se spune cat vei primi la pensie. Nu ti se ofera macar niste limite minime garantate. Practic fondul public de pensii incalca unul dintre principalele criterii cerute oricarei institutii mutuale de asigurari.
La fel se intampla in privinta contributiilor pentru sanatate, doar ca in cazul acestora situatia este si mai injusta: nu doar ca nu stii ce primesti de banii pe care i-ai platit, ba chiar din banii tai se platesc servicii medicale pentru persoane care nu au contribuit deloc la acest fond mutual de asigurari. Si mai grav este ca in timp ce aceste persoane (care nu contribuie) beneficiaza de servicii medicale gratuite, platitorilor le este conditionata prestatia medicala de prezentarea unor adeverinte prin care sa faca dovada ca sunt cu platile la zi.
Cat despre taxele speciale, am sa aduc in discutie doar taxa de mediu pentru autovehicule. Inventata pentru a aduce bani in plus unui stat risipitor, ea poate fi o taxa justa doar daca respecta principiul “poluatorul plateste”. Acest principiu inseamna ca taxa de mediu se plateste in functie de gradul de poluare (cantitatea de emisii) si de durata de poluare. Aceasta taxa nu trebuie sa aiba nici o legatura cu valoarea masinii sau capacitatea cilindrica, cu prima, a doua sau a treia inmatriculare si nici cu vreun alt criteriu. Un astfel de timbru de mediu, ar trebui sa fie platit anual, doar pe baza masurarii cantitatii de noxe emise. Banii incasati din aceasta taxa ar trebui sa fie cheltuiti doar pentru combaterea poluarii produse de catre autovehicule; adica pentru finantarea unor programe care incurajeaza casarea masinilor poluante si achizitia de autovehicule mai ecologice.
Cheltuielile publice
Tot acest sistem fiscal este rezultatul unui apetit exagerat al statului nostru obez. Statul social, model larg raspandit in lume, se simte dator sa ofere mult mai multe servicii decat poate. Si tocmai de aceea, ramane mereu dator.
Serviciile publice de sanatate, pot fi oferite in sistem privat: spitale private, asigurari de sanatate private, medici liber profesionisti. Statul ar trebui sa-si pastreze doar rolul de reglementare si control. Si prima regula impusa de stat ar trebui sa fie aceea ca fiecare cetatean beneficiaza de servicii medicale doar daca este asigurat. E treaba firmelor de asigurari sa construiasca pachetele de asigurari.
Cu siguranta se va intampla la fel ca in cazul asigurarii obligatorii auto unde nu se plateste proportional cu veniturile proprietarului ci in functie de gradul de uzura a masinii si de valoarea acesteia.
Si astazi exista asigurari private de sanatate, care acopera toate serviciile medicale de baza si nu costa mai mult de 1500 euro pe an. Daca vrei servicii medicale exceptionale si iti permiti, atunci poti plati asigurare medicala de 5-10.000 euro/an. Cu astfel de asigurari medicale in buzunar te duci in orice spital din lume.
In ultimii ani, am platit statului roman peste 10000 euro/ an pentru asigurarea medicala. De banii astia orice firma mare de asigurari imi oferea servicii medicale de lux. Statul roman imi ofera infectii nozocomiale, medici plictisiti si asistente nesimtite.
Pentru cei care nu au asigurare medicala obligatorie, care poate fi una de nivel minim, exista o singura sanctiune: moartea. Asa cum fiecare stie ca trebuie sa manance, ca sa nu moara de foame, ar trebui sa invete toti, ca asigurarea medicala tine moartea la distanta.
Cei care nu au venituri, se pot inscrie in organizatii de voluntariat, sa presteze activitati in slujba comunitatii si astfel sa primeasca in schimb o asigurare de sanatate. Astfel de organizatii ar aparea ca ciupercile… Doar frica de moarte ii poate responsabiliza pe cei care astazi se cred indreptatiti sa stea in spital pe banii mei.
Exact la fel ar trebui sa fie si in cazul sistemului de pensii: asigurarea obligatorie de pensie sa fie facuta la orice companie privata. Ca si in cazul asigurarii obligatorii pentru autovehicule sau a asigurarii obligatorii de sanatate, firmele private vor avea oferte mult mai avantajoase decat statul.
Ar mai fi o singura problema de rezolvat: statul ar trebui sa transfere la societatile private si pensionarii in plata, cu tot cu fondurile stranse de la ei, sau active echivalente. Asta este marea problema! Cum se transfera pensionarii in plata dar si persoanele bolnave (neasigurabile)? Teoretic, acestia trebuie transferati la pachet cu activele acumulate din contributiile lor; doar ca statul nu a acumulat nimic. Exista modele de succes pentru transferul de la asigurarile publice la asigurarile private. Cateva tari au facut aceasta tranzitie.
Daca in privinta celor doua capitole finantate prin contributii speciale (sanatate si pensii) lucrurile sunt clare, putem sa discutam si despre celelalte cheltuieli publice, finantate din impozitele pe venit, TVA si accize.
Sunt trei mai capitole care nu pot fi scoase din sarcina statului: apararea si ordinea publica, justitia, administratia publica locala si centrala (inclusiv legislativele locale si nationale).
Insa in rest, statul ar trebui sa ramana doar cu rol de reglementare si control.
Educatia ar trebui sa fie in primul rand responsabilitatea familiei, sub sanctiunea simpla: daca ai un copil si nu il duci la scoala, atunci iti luam copilul iar pe tine te bagam la puscarie. Pentru a fi sigur ca vei avea bani sa platesti scoala copilului, iti vei face o asigurare de studii pentru copii; depinde cati copiii iti planifici.
In rest, oricine va putea infiinta scoli: bisericile, fundatiile caritabile, comunitati locale, afaceristi avizi dupa profit. Educatia copiilor tai va costa in functie de scoala pe care o alegi.
Din nou, pentru cei care nu au bani, va exista alternativa voluntariatului in organizatii caritabile, care in schimbul muncii prestate in folosul comunitatii va oferi copiilor tai burse de studiu. Pe de alta parte, comunitatile locale sau companii private, vor oferi burse de studii.
Exclus din aceste domenii, statul ar trebui sa ne lase, odata cu responsabilitatea privind viata noastra, si ceva mai multi bani in buzunar.
Statul social este injust
Din pacate, statul social i-a obisnuit pe cei lenesi sa fie tot mai iresponabili cu privire la educatia copiilor lor, la sanatatea si batranetea lor. In numele justitiei sociale, statul i-a adoptat pe lenesi, ca sa-i hraneasca din banii mei si sa le foloseasca voturile impotriva mea. Statul social transfera responsabilitatea de pe umerii celor asistati pe umerii platitorilor de impozite, in numele solidaritatii. E ca si cum un cersetor imi fura portofelul si imi cere sa numesc acest furt “solidaritate si responsabilitate sociala”.
Tocmai de aceea, statul social este unul injust: ofera beneficii unora care nu platesc impozite, pentru ca mai apoi, acestia sa-i voteze pe politicienii care le-au creat si le cresc mereu beneficiile, marind povara fiscala asupra celor care platesc.
