Dupa eliberarea lui Adrian Nastase din inchisoare au ramas totusi doua intrebari fara raspuns: “A fost sau n-a fost dosar politic?” si “A fost sau n-a fost sinucidere?”
Prima intrebare este o consecinta directa a ezitarilor domnului Nastase: ba ne-a spus pe blog ca e o condamnare politica si ca se simte nevinovat, ba a solicitat instantei ca sa-i acorde eliberarea conditionata, inainte de termen.
Mai intai ar trebui sa facem o precizare foarte importanta: eliberarea conditionata se acorda acelor condamnati care au dovedit in timpul detentiei ca s-au indreptat. Ori cum sa se fi indreptat domnul Nastase daca el nici macar nu si-a asumat faptele imputate prin actul de condamnare? Nu poti fii eliberat conditionat doar pentru ca dai zilnic cu matura in celula sau pentru ca le tii lectii de morala detinutilor. Inainte de toate trebuie sa recunosti fapta si s-o regreti.
In spiritul legii penale, dreptul la eliberare inainte de termenul de ispasire a pedepsei este incompatibil cu negarea vehementa si constanta a vinovatiei si, implicit, a pedepsei pe care o ceri scurtata.
Admit ca fostul premier are tot dreptul sa se considere nevinovat, dar atunci renunta la dreptul de a solicita eliberarea inainte de termen si lupta cu toate armele legale pentru o reabilitare.
Cea de-a doua intrebare este mult mai complexa. Acum opt luni, Adrian Nastase a incercat sa se sinucida, refuzand sa traiasca umilinta incarcerarii. Pe toata durata procesului a sustinut ca este un dosar politic, iar dupa ce a fost condamnat la inchisoare a hotarat ca nu mai are de ce sa traiasca. Cel putin asa arata realitatea, vazuta de la televizor.
Ei bine, atunci, Adrian Nastase a incercat sa iasa definitiv din scena, printr-un gest eroic si onorabil: sinuciderea. Salvat de un ghem de coincidente, eroul s-a lasat tarat intr-un sir de proceduri judiciare prin care, in final, a obtinut o scurtare efectiva a pedepsei executate, de la doi ani la opt luni.
Omul a supravietuit tentativei de sinucidere, dar onoarea pe care astfel incerca sa o salveze, a murit atunci. Si asa a ajuns Adrian Nastase sa fie astazi un mort viu, care ni se arata pe cat de curajos in scrierile sale de pe blogul personal, pe atat de las in fapte.
Nu poti sa apesi tragaciul pistolului, incercand sa-ti salvezi onoarea prin sinucidere, pentru ca apoi, cu aceeasi mana sa scrii cereri de eliberare conditionata, pe motiv ca ti-e mama bolnava sau ca le-ai tinut prelegeri despre morala detinutilor de la Jilava.
Poate doar daca de fiecare data, Adrian Nastase a fost la fel de las: mai intai, atunci cand a incercat sa se sinucida, a facut-o pentru ca nu a avut curajul sa-si ispaseasca o pedeapsa umilitoare si poate nedreapta; apoi, atunci cand a sustinut ca e nevinovat, a facut-o pentru ca i-a lipsit curajul de a recunoaste ca a fortat legea; de asemenea, atunci cand si-a cerut eliberarea conditionata, in loc sa-si strige cu eroism nevinovatia si sa ramana inchis pina la sfarsitul celor doi ani, stabiliti prin sentinta.
