Universuri paralele

Desi majoritatea textelor mele par a fi niste enunturi care raspund definitiv la toate problemele, ele sunt doar propuneri menite sa starneasca intrebari in mintea cititorului. Sunt mereu bantuit de intrebari si de prea multe variante de raspuns.

Poate pentru ca sunt si eu adeptul teoriilor moderne care pleaca de la fizica cuantica, teorii care descriu lumea ca fiind o infinitate de universuri paralele, care exista in acelasi timp. Fiecare dintre noi existam in mai multe astfel de universuri in acelasi timp; traim existente paralele insa constientizam doar franturi. Aceste franturi se insira in mintea noastra ca amintiri si ne definesc istoria constienta. Insa sufletul nostru “memoreaza” toate experientele traite in existentele paralele.

Chiar daca universul ar fi guvernat de legi stricte, cu siguranta nu putem sa le cunoastem, ci doar sa le aproximam prin modele matematice. “Intamplarile” par astfel sa fie doar simple neconcordante dintre realitate si modelul matematic prin care incercam sa aproximam lumea.

Tocmai aceasta precaritate a oricarei stiinte ne da o imensa libertate sa exprimam orice raspuns la intrebarile posibile despre univers, despre viata, moarte si, mai ales, despre rostul nostru si mostenirea lasata copiilor.

Daca exista un infinit de universuri paralele, fiecare cu legile lui, atunci este posibil si acela pe care il construim cu mintea noastra. Acesta este gandul ce-mi da bucuria de a cauta raspunsuri la tot felul de intrebari.

Vacantele de vara imi lasa mintea sa alerge dupa cele mai frumoase raspunsuri. Si am inceput sa-mi invat si copiii sa faca exercitiul acesta. Ii incurajez sa-si explice singuri lumea, folosind cunostintele pe care le au, dar mai ales imaginatia. Spre deosebire de mine ei au privilegiul inocentei, in timp ce eu sunt prizonierul prea dezvoltatului meu spirit critic.

Mai important decat efortul lecturii este exercitiul interogatiei scormonitoare. Cu varsta, inocenta e inlocuita de spiritul critic, care ne pune intr-o atitudine de dialog cu scriitorul si cartea lui. Citim si dezbatem in acelasi timp si astfel deschidem alte intrebari sau contestam raspunsurile propuse de scriitor. Lectura devine astfel roditoare.

Uneori, sunt carti care ne lasa intr-o stare de admiratie perplexa, altele ne trezesc o puternica revolta. Insa toate lecturile bune ne lasa cu niste intrebari noi in minte si, astfel, ne deschid calea cunoasterii a inca unuia dintre universurile paralele in care existam.

Una peste alta, este extraordinar de important sa-i invatam pe copiii nostri sa iubeasca lectura. Insa este si mai important sa-i invatam sa-si puna intrebari si sa propuna raspunsuri. O carte e plina de raspunsuri; insa odata citita, ea trebuie sa ne provoace si mai multe intrebari, la care sa propunem singuri raspunsurile. Fara aceasta obisnuinta, lectura va ramane o rutina vicioasa si o placere stearpa.