Cum am renascut?

Cei mai multi dintre prietenii mei apropiati stiu povestea renasterii mele. Am povestit-o tuturor celor din jurul meu, in speranta ca va fi o pilda de viata.

Era cu vreo unsprezece ani in urma… toamna anului 2002. Era pe vremea cand nu mai stiam sa fac altceva decat sa muncesc. Intr-o seara, pe cand ma ducea soferul acasa cu masina, la un moment dat acesta a franat brusc. Parca trezit dintr-un somn adanc am cautat sa vad motivul acelei opriri de urgenta. Si privind in fata masinii am vazut o gramada de frunze care se intindea de-a latul drumului. Soferul franase ca sa treaca usor peste frunze, anticipand ca s-ar putea afla vreun sant sub acestea.

As fi putut sa imi vad mai departe de gandurile mele… despre problemele firmei, insa nu intelegeam de ce sunt frunzele alea pe drum. “Au cazut deja frunzele?” m-am intrebat si am cautat cu privirea copacii de pe marginea drumului. Copacii erau complet dezgoliti, peisajul era unul de toamna tarzie, mohorata. Nu-mi venea sa cred. “Cand a venit toamna?” m-am intrebat cautand in minte amintirea copacilor infrunziti.

Si nu-i gaseam… nu reuseam sa gasesc in trecutul meu recent copaci infrunziti. Cautandu-i, am gasit in schimb foarte multe amintiri tulburatoare, ascunse prin colturi pierdute ale mintii. Mi-am amintit cum la un moment dat m-a sunat mama sa-mi spuna ca a murit bunica si ca ar trebui sa merg si eu la inmormantare; insa i-am raspuns ca am treaba la firma si ca nu am cum sa ma duc. Apoi, dupa vreo doua luni, m-am dus acasa si am intrebat senin “Ce mai face bunica?” – mama a izbucnit in plans, mi-a povestit cum a murit si mi-a amintit ca nu am avut timp sa merg la inmormantare.

Cautam tot mai disperat ultimii copaci infrunziti din viata mea… si nu-i gaseam in ultimii cinci-sase ani. Eram obosit. Asa ca am privit din nou pe geamul masinii oprite la un semafor. Am vazut oameni pe trotuar si am descoperit ca aveau chipuri. Am descoperit ca imi place sa privesc chipurile oamenilor si sa caut acele fete expresive, mai ales cele luminoase.

M-am intors la cautarea ultimilor copaci inverziti din mintea mea… si nu i-am gasit decat cu vreo sapte ani in urma… Era vara si ma plimbam cu iubita mea de atunci intr-un parc. Ne tineam de mana, iar eu ii faceam curte.

M-am ingrozit descoperind ca in ultimii sapte ani eu nu mai vazusem copacii. Cautandu-i am descoperit ca in toti acesti ani traisem doar ca sa muncesc. De asemenea, am gasit printre amintirile acelor ani, ingrozitor de multe urme ale ranilor pe care le-am provocat celor din jur prin absenta mea; dar mai ales celor care ma iubeau neconditionat.

In zilele si saptamanile care au urmat, am redescoperit strazile, cladirile, copacii si mai ales chipurile oamenilor din jurul meu. Am redescoperit prietenii pe care-i uitasem, dar care inca erau langa mine. Si a inceput sa mi se faca teama… ma gandeam ca toate astea se intampla pentru ca urma sa mor.

Intr-una din zile am redescoperit casetofonul meu vechi si un sertar plin de casete cu muzica, nefolosite de peste cinci ani. Uitasem chiar si marea mea pasiune, muzica.

Au trecut zile, saptamani si, intr-o zi de decembrie, a nins. Am iesit din casa si am stat cateva ore in ninsoare exact ca un copil, cu limba scoasa de un cot, ca sa imi cada fulgii pe limba. In toate acele zile, tot drumul cu masina de acasa la birou si inapoi stateam cu ochii pe geamul masinii, privind lumea pe care o regaseam. Imi era din nou frica de moarte, la fel ca atunci cand traiam si iubeam.

Una peste alta, am priceput ca tot ce mi se intampla este un dar nesperat. Pe mine Dumnezeu m-a trezit punandu-mi in calea masinii o gramada de frunze; pe altii ii trezeste cu un cancer, sau cu moartea unei persoane apropiate.

Am renascut! Caut mereu bucurii simple care sa imi faca fiecare zi mai frumoasa. Incerc sa fiu cat mai aproape de cei pe care ii iubesc. Uneori privesc ore intregi peisaje sau chipuri de oameni. Si ascult muzica… multa muzica.

De atunci nu mai traiesc ca sa muncesc. Dimpotriva, muncesc cat sa traiesc decent. Oricum nu eram prea harnic, insa imi dedicam toata viata banilor… chiar daca reusem sau nu sa-i fac. Acum parca si banii ma gasesc mai usor. Ma bucur de viata, dar si de fiecare oportunitate de a castiga cu inteligenta banii necesari.

Prea multi dintre noi isi pierd viata inainte de a muri. Iar apoi, in fata mortii, regreta ca au trait prea putin alaturi de copii, parinti si prieteni sau ca, in general, s-au bucurat prea putin de tot ce si-au dorit in viata.