Scandalul despre „privatizarea sănătății” este unul care ne dezvăluie încă o dată cât de mare este ipocrizia unora dintre compatrioții noștri.
Poate cea mai bună comparație folosită de Victor Costache este cea despre lipsa autostrăzilor: „Nu circulăm pe autostrăzi pentru că nu avem, dar avem spitale private renovate, cu condiții bune. Este ca și cum am avea autostrăzi, dar nu te-ar lăsa legislația să le folosești. Nu e aberant?”
De asemenea, Klaus Iohannis a ieșit public pentru a susține aceste propuneri: „Din moment ce avem medici foarte buni la stat şi medici foarte buni la privat, eu cred că trebuie să avem înţelepciunea să deschidem calea şi unora şi celorlalţi către pacient, în beneficiul pacientului”
Este evident că spitalele și clinicile private prestează un serviciu public, la fel ca și cele de stat, cu diferența că cele private sunt de multe ori mai moderne și mai bine organizate.
Tocmai pentru că toate spitalele oferă un serviciu public, pacientul ar trebui să aibă dreptul să aleagă spitalul, indiferent dacă este de stat sau privat. Asiguratul alege spitalul, iar asiguratorul este obligat să deconteze serviciile acoperite de asigurarea medicală. Simplu!
Nu ar fi nici o problema, dacă sistemul public de asigurări de sănătate ar fi unul sustenabil, capabil să deconteze toate serviciile medicale acoperite de asigurarea obligatorie.
Doar că în România, deși sistemul public de asigurari de sănătate promite să acopere tot, acest lucru nu este posibil, tocmai pentru că prețul plătit de populație este mult sub costurile reale.
O mare parte din populația asigurată este exceptată de la plata asigurarii medicale, astfel că sumele încasate din contribuțiile celor care plătesc asigurarea socială de sănătate nu acoperă nici măcar 50% din costurile reale ale serviciile medicale prestate.
Odată deschisă posibilitatea decontării serviciilor oferite de spitalele private se va reduce și mai mult finanțarea spitalelor publice, pentru că cele private vor lua o parte dintre pacienți.
Dar acest lucru nu ar trebui să ne sperie ci să ne dea speranță: banii care urmează pacientul ajung la spitalele mai bune și ajută la finanțarea și dezvoltarea de tot mai multe spitale moderne, care oferă servicii de mai bună calitate.
Condiția esențială este ca toți pacienții să poată beneficia de acces egal la serviciile oferite de toate spitalele, indiferent dacă sunt publice sau private. Acest lucru nu se poate face prin eliminarea coplatei ci dimpotrivă. Însă coplata trebuie să vină la pachet cu introducerea dreptului de a deduce asigurarile medicale complementare, care acoperă exact coplata.
Dacă asigurarea de coplată este deductibilă și, mai ales, dacă ea este facută la un asigurator privat, atunci fiecare pacient va avea intregul tratament decontat de asigurare. Mai mult, fiecare decont de servicii medicale va fi verificat de două ori: atât de către asiguratorul care acoperă asigurarea de bază, cât și de cel care acoperă asigurarea de coplată.
Existența coplatei atât la spitalele private, cât și la cele publice va permite furnizorilor de servicii medicale să-și acopere costurile reale, dar mereu sub presiunea competiției cu ceilalți furnizori. Pentru că banul urmează pacientul, care are libertatea să aleagă furnizorul cel mai bun. Însă și libertatea pacientului este limitată de asigurarea de coplată.
Interzicerea coplatei este o eroare gravă, care va menține sistemul de sănătate românesc în zona fraudelor. În continuare serviciile medicale vor fi decontate la prețuri subevaluate, astfel că furnizorii vor supraviețui doar dacă vor ști să încaseze bani mai mulți pe dosare medicale falsificate, prin inregistrarea unor complicații medicale inexistente, care să permită decontarea unor costuri inexistente. Exact asta se întâmplă azi în aproape toate spitalele : fișele medicale și deconturile către casele de asigurări sunt pline de minciuni; doar așa pot supraviețui spitalele românești.
Revin la cele două declarații citate la început, ca să remarc faptul că propunerile de reformă se limitează doar la spitalele și clinicile private și nu includ toți furnizorii de servicii medicale, care pot contribui la sănătatea românilor.
Astăzi, pacienții români dependenți de imunoglobulină primesc tratamente subdozate pentru că de peste 30 ani statul nu este în stare să modernizeze sistemul de transfuzii, astfel încât să poată colecta plasma umană din care se produc imunoglobulina și alte medicamente din plasmă.
Așa cum spitalele private asigură pacienților români serviciile medicale pe care spitalele de stat nu le oferă, tot la fel, companii private acreditate pot deschide centre de colectare de plasmă, cum se întâmplă deja în multe țări europene.
În condițiile în care, mii de pacienți români sunt dependenți de medicamentele derivate din plasmă, ar trebui ca aceeași ordonanța de urgență, care modifică legislația pentru a permite accesul pacienților la serviciile oferite de spitale private, să introducă și modificările necesare pentru a fi posibilă înființarea de catre ONG-uri sau companii acreditate a centrelor de colectare de plasmă umană pentru producția de medicamente.
Și în cazul centrelor de colectare de plasmă pentru fabricarea de medicamente este valabilă concluzia ministrului Victor Costache: este la fel de aberant să nu colectăm plasmă umană pentru că statul nu are centre de colectare acreditate, dar nici nu ne permite legea să colectăm în centre private.
