Vă rog să citiți Rezoluția WHA63.12 Availability, safety and quality of blood products, adoptată acum 10 ani de Adunarea Generală a Organizației Mondiale a Sănătății.
Pentru orice specialist de bună credință și direct interesat de îmbunătățirea propriului sistem, documentul este adevărată mană cerească.
Redactate simplu și concis, recomandările rezoluției te feresc de orice interpretare mincinoasă sau de preudo-etici partizane, care inundă spațiul public de mai bine de 30 de ani.
Citim această rezoluție asumată acum 10 ani și de România și ne lămurim care sunt măsurile ce trebuiau deja luate de către autoritățile naționale, pentru a asigura cantitățile necesare de sânge, componente sangvine pentru transfuzie, precum și medicamente esențiale derivate din plasmă umană.
Rezoluția avertizează asupra creșterii consumului de imunoglobulină, asupra riscului de apariție a crizelor de aprovizionare cu medicamentele esențiale derivate din plasmă, despre nevoia de a colecta plasmă și de a construi capacități de fracționare “cât mai aproape de sursele de plasmă”. De asemenea, rezoluția exprimă îngrijorarea OMS cu privire la faptul că în multe țări nu sunt implementate sisteme moderne de testare a sângelui, cum este și cazul României.
Este cu atât mai șocant cu cât în luna octombrie a anului trecut, cu ocazia unei dezbateri despre colectarea de plasmă umană, șefa Comisiei de Transfuziologie din Ministerul Sănătății, Mirela Dobrotă, a spus că centrele de transfuzie nu au colectat plasmă pentru fracționare pentru că nu li s-a cerut acest lucru; nu au știut că este nevoie. De asemenea, nu au fost autorizate centrele județene de transfuzii, pentru ca nu li s-a cerut să facă asta.
Citind rezoluția OMS vedem clar că încă din 2010 li s-au cerut în mod imperativ să facă toate astea, dar tocmai din cauza incompetenței și indolenței șefilor sistemului național de transfuzie, România a rămas codașa Europei.
Tot de zece ani de zile, mă adresez cu insistență autorităților române pentru a le atrage atenția că atât OMS cât și Comisia Europeană au stabilit acțiuni și termene pe care Romania întârzie să le implementeze.
Am deschis aceste discuții în timpul mandatului lui Cseke Attila și le-am reluat de fiecare dată când rotativa guvernamentală a impus alți miniștri (Eugen Nicolaescu, Nicolae Banicioiu, Vlad Voiculescu, Florian Bodog, Sorina Pintea, Victor Costache).
În tot acest timp, doar vreo patru „specialiști” s-au rotit la conducerea sistemului național de transfuzie (Andi Rosin, Luminița Rusen, Corina Posea, Mirela Dobrota). Aceiași patru specialiști care au descoperit (abia) acum nevoia reformării sistemului. Și pentru asta plăsmuiesc și trâmbițează un proiect cu finanțare europeană. Tot ei sunt cei care au tulburat dezbaterea publică despre soluțiile de colectare și procesare a plasmei umane de la donatorii români, înfierând în cel mai deșănțat stil neomarxist orice inițiativă care le amenința status-quo-ul. În ochii lor privatul „miroase a vampir”. Au inceput să strige că se privatizează sângele românilor și multă lume îi crede. Sub masca legitimității lor profesionale, nicio altă opinie diferită nu mai este permisă, chiar dacă este fundamentă pe documente oficiale OMS, CE sau pe bunele practici dezvoltate în țările cu cele mai bune rezultate în doemniul transfuziei. Strigătele lor sunt mai puternice decât explicațiile documentate ale specialiștilor din zona privată..
Un singur ministru a reușit în final să scape de manipulările celor patru, dar abia după ce ea însăși a devenit pacient dependent de imunoglobulină: Sorina Pintea. Am văzut recent un interviu cu domnia sa și nu-mi venea să cred cum s-a schimbat și a devenit cel mai convingător avocat al pacienților dependenți de medicamentele esențiale derivate din plasmă umană.
In rest, cei mai mulți dintre decidenți ajung mai devreme sau mai târziu să creadă poveștile cu vampiri ale celor 4 specialiști.
Revenind puțin la mult lăudatul proiect cu finanțare europeană, am avut ocazia să-l citesc integral. Un proiect scris ca o lista pentru Mos Craciun, făcuta de niște copii cam tâmpiței, dar care se cred cei mai deștepți și mai cuminți. Doar că în cele câteva pagini nu găsim nici termene concrete și nici măcar vreo o analiză sumară a sistemului actual, care să ne prezinte cifrele dezastrului și întârzierile pe care le înregistrăm în privința implementării rezoluțiilor OMS și CE, adoptate în perioada 2007-2012.
Nu pot să înteleg cum de nici miniștrii trecuți sau mai recenți, nici alte instituții ale statului nu înteleg că acești oameni, respectiv cei 4 “specialiști în transfuzie”, se folosesc de pretinsul proiect doar ca să amâne încă o dată orice implementare a unei soluții reale, așa cum au reușit deja să o facă timp de 10 ani.
I-am văzut în acțiune în acești ani de dialog continuu cu autoritățile. Sunt în stare să promită că aduc și luna de pe cer, nu doar fonduri europene, doar ca să câștige timp, până vine alt ministru, pe care îl împachetează și o iau de la capăt. Și în acest timp ei își păstrează privilegiile care se nasc tocmai din criza cronică de sânge.
În realitate, dacă va fi implementat, proiectul prezentat de ei va asigura doar angajarea a 10 consultanți străini, plătiți din bugetul UE cu 700.000 euro, ca să ne spună cum să facem reforma sistemului. Au termen să predea acest studiu până în decembrie 2021. Abia după ce se va face acest studiu privind restructurarea sistemului de transfuzie, în baza lui se va aplica pentru faza a doua a proiectului, respectiv implementarea modelului propus în 2 centre pilot. Cea de a doua fază va dura cel putin 3 ani, adică abia în 2024 vom putea avea primele două centre de transfuzie acreditate conform legislației europene, capabile să livreze atât sânge și componente sangvine sigure, cât și plasmă pentru fabricarea de medicamente.
Doar după finalizarea proiectului pilot, respectiv după decembrie 2024, va putea începe restructurarea întregului sistem, proces care va dura minim 4 ani, timp în care se vor reabilita clădirile, se vor achiziționa echipamente și solutii software, dar mai ales va fi recalificat personalul, care în prezent dovedește „slabă cunoaștere a principiilor de bază privind securitatea și calitatea transfuzională (conform auditului realizat în 2017 de experți ai Comisiei Europene). Ne prinde anul 2030 cu centre de transfuzie încă neautorizate conform legislației europene.
Asta înseamnă să dai din nou transfuzia pe mâna celor care timp de 10 ani nu au știut sau nu au vrut să facă ceea ce li s-a cerut în rezoluțiile OMS și CE, în timp ce toate celelalte țări europene au făcut deja mare parte din aceste reforme.
Dăm tot pe mâna lor reforma sistemului de transfuzie, doar pentru că încă mai cred unii că doar ei pot reprezenta statul. Și pentru că încă mai cred unii că doar statul este sigurul care poate asigura calitatea și securitatea sângelui și a derivatelor. Asta deși de peste 30 ani suntem exact în situația că statul român a dovedit că nu o poate face.
De 10 ani, aceiași „titulari” ai sistemului de transfuzie manipulează cu încrâncenare realitatea, otrăvind urechile oricărui nou ministru. Dar cel mai grav este că acești specialiști sunt susținuți din toate cotloanele de clientela politico-economică ce trăiește regește din cei 40.000.000 euro anual, bugetul alocat de statul roman pentru funcționarea sistemului de transfuzie.
Cei patru specialiști au blocat în ultimii ani orice soluție de modernizare reală, tocmai pentru ca să asigure câștigurile celor pentru care organizeazaă licitațiile cu dedicație:
Așa se explică de ce nu s-a implementat testarea sângelui cu echipamente NAT și am rămas cu sistemul ELISA, care nu poate detecta infecția cu hepatită și HIV decât după 3 săptămâni de la infectarea donatorului: cei care vindeau consumabilele pentru Elisa au stimulat de fiecare dată amânarea implementării testării NAT.
Așa că azi sângele românesc este la fel de sigur ca cel colectat în Congo. De-aia nici un producător de medicamente din plasmă nu vrea să proceseze plasma noastră; pentru că există riscul să-și contamineze fabrica cu HIV si hepatită B sau C.
Așa se explică de ce avem încă centrifuge vechi și de 25 ani, a căror întreținere costă în fiecare an de două ori prețul unui echipament nou, care vine cu garanție și service gratuit pentru minim 3 ani. Modernizarea ar fi adus cu ea pierderi pentru cei care asigură întreținerea echipamentelor vechi.
Așa se explică de ce avem în multe centre de transfuzie pungi neconforme cu reglementarile UE – ca să câstige licitațiile de pungi cine trebuie!!
Așa se explică de ce avem în centrele de transfuzie un sistem informatic achiziționat din fonduri europene, dar despre care același audit al experților Comisiei Europpene spune că “pune în pericol sănătatea publică”.
În toți acești 10 ani, milioane de euro au ajuns în buzunarele celor care i-au numit prin rotație și i-au suținut din umbră pe cei 4 specialiști ce au condus sistemul de transfuzii. Iar acum își doresc să vândă tot ei echipamentele indicate de specialiștii străini aleși de ei și plătiți din fonduri europene.
Culmea este că toate aceste lucruri se știu în sistemul de transfuzie, unde mare parte dintre specialiști sunt oameni onești. Dar tac de frică. Sau de scarbă. Sau de lehamite.
Însă așa cum îmi povestesc mie toate cele pe care le-am spus și eu mai departe celor responsabili, aceiași specialiștii onești din sistemul de transfuzie spun toate aceste lucruri și instituțiilor statului, care supraveghează atent sistemul de transfuzie.
Și aici mie mi se rupe firul logic. De ce, deși de peste 10 ani, știu ce se întamplă în sistem, știu cât de mari sunt întârzierile în implementarea unor obligații asumate de România în vederea îmbunătățirii sistemului de transfuzie, știu cât și cum se fură, nimeni nu face nimic?! Să fie vorba de complicitate? De orgoliul prostesc al celor care au apucat să afirme o gogomănie și nu mai pot da înapoi? De etica dubioasă și trufașă a incompetenței acoperită de ștampilele puterii?!
Mereu se pune batista pe țambal. Se ascund rapoarte oficiale întocmite de instituțiile europene, se ascund ilegalitățile constatate de Curtea de Conturi, se ascund interesele unor șmecheri conectați de ani de zile la sistemul de transfuzie. Cui folosește tăcerea instituțiilor care ar trebui să sesizeze autoritățile privind afectarea gravă a siguranței pacienților?
Până una-alta, pendulam între prostie și corupție. Între indolența administratorilor sistemului și indecența (in)formatorilor de opinie calificată!
