Cine minte si cine pierde in criza din Cipru

Criza cipriota ne arata astazi cine a mintit si inca mai minte. Mai mult, cu aceasta ocazie se vad toate deciziile economice gresite ale Europei.

Minciunile si greselile Germaniei

Ministrul de finante german transmitea zilele trecute un avertisment cinic: “asta e! cei care au dorit sa-si tina banii intr-o tara cu impozite mici, trebuiau sa-si asume un risc…”

Practic, prin aceasta declaratie, ministrul german isi exprima satisfactia ca cei care si-au transferat capitalurile din Germania in Cipru vor avea acum de pierdut. Este incununarea unui efort serios de mistificare si manipulare, cu scopul de a arunca vina pentru criza economica asupra “evazionistilor si a mafiotilor”.

Daca insa privim faptele, dincolo de declaratiile populiste ale celor care gestioneaza economia europeana, o sa vedem ca nu e asa. Mai intai, criza cipriota nu este cauzata nici de “lenea cipriotilor”, nici de scheme financiare frauduloase si nici de foamea exagerata a investitorilor.

In perioada 2004-2008, bancile cipriote gazduiau depozite estimate la peste 120 miliarde de euro. Evident ca acest volum imens le-a oferit acestor banci un surplus financiar, numai bun de investit in alte piete. In acei ani, Grecia oferea cele mai bune randamente la obligatiunile de stat. De asemenea, aceeasi tara oferea randamente foarte bune pentru credite private. Tocmai de aceea, bancile cipriote si-au plasat banii in obligatiuni si credite in Grecia. Dar la fel au facut si marile banci germane si franceze, care astfel au girat cu toata credibilitatea lor o tara care era demult in prapastie: Grecia.

Astfel, bancile cipriote au fost victime sigure: si-au plasat banii in locul indicat de marile banci germane ca fiind sigur pentru investitii. Nici un avertisment din partea finantistilor Comisiei Europene, din partea analistilor marilor banci sau a agentiilor internationale de rating. Mai mult, Grecia a reusit timp de aproape 10 ani sa-si ascunda situatia financiara reala. In lipsa unor semnale de avertizare din partea elitei financiare europene si, mai ales, a influentei elite financiare germane, toata lumea a investit in Grecia.

Este evident ca in aceasta faza “evazionistii si mafiotii” nu au avut vreo vina, ci au fost victimele lipsei de reactie a germanilor; atat cei de la nivele de control si decizie din cadrul Comisiei Europene, cat si cei care faceau analizele de risc in marile banci germane.

Dupa ce Grecia a cazut, Germania si Franta au convins Comisia Europeana sa le acorde grecilor un program de ajutor, de aproximativ 200 miliarde de euro. Ajutorul financiar european acordat grecilor a ajutat defapt bancile germane si franceze sa-si recupereze plasamentele. Practic, din banii contribuabililor europeni au fost acoperite pierderile marilor banci germane si franceze, exact cele care ar fi trebuit sa avertizeze, prin analistii proprii, ca investitiile grecesti sunt nesigure.

Ajutorul financiar european a fost conditionat si de un haircut al datoriilor grecesti; adica toti creditorii grecilor au fost obligati sa accepte reducerea acestor datorii. Pentru bancile germane si franceze acest lucru a insemnat pierderi imense, care insa au fost acoperite de guvernele lor prin nationalizari partiale sau ajutoare guvernamentale. Dar bancile cipriote au suportat aceste reduceri impuse de UE tocmai din profitul lor si al investitorilor – “evazionistii si mafiotii” aratati acum cu degetul de germani.

Nici in aceasta faza a crizei nu vad unde este vina “cipriotilor lenesi” sau a “evazionistilor si mafiotilor” care isi tineau banii in bancile cipriote. Si ei, ca si germanii si francezii, au plasat banii in tara care le oferea cele mai bune randamente si care era garantata tocmai de bancile germane si franceze, de toate agentiile internationale de rating si de mecanismele de supravegere financiara ale Uniunii Europene.

Lovite din plin de criza greceasca, dar mai ales de solutia impusa de Germania si Franta, bancile cipriote au asteptat cuminti solutia promisa de catre Uniunea Europeana. In tot acest timp, clientii bancilor cipriote si-au pastrat banii in conturi si si-au vazut mai departe de afaceri, fiind increzatori in promisiunile oficialilor europeni ca se vor gasi solutii pentru a rezolva si problemele economice ale micii insule.

Aproape cinci ani, economia cipriota s-a scufundat in recesiune, mai ales din cauza ca bancile lor nu mai aveau resurse sa crediteze economia locala. Economia cipriota a scazut dramatic si, astfel, a lasat statul cipriot fara venituri. Tocmai de aceea a crescut in ritm accelerat deficitul bugetar al Ciprului.

Tot acest tablou ne arata ca Germania este mult mai vinovata de criza bancara din Cipru, decat clientii acestor banci sau cetatenii ciprioti.  Ba mai mult, tabloul ne lasa sa vedem un fir rosu, care mai ca ne-ar indreptati sa acuzam Germania ca a urmarit exact falimentarea bancilor cipriote si aducerea statului cipriot in situatia disperata de a accepta masuri economice care sa-i distruga pe “evazionisti si mafioti”.

Parafrazand declaratia ministrului german de finante, as putea spune ca cel mai mare risc, pe care nu si l-au asumat nici clientii bancilor cipriote si nici oficialii micului stat insular, a fost acela ca vor deveni tinta unui atac din partea Germaniei, atac disimulat sub masca unor negocieri lungi si binevoitoare, pentru a gasi cel mai bun plan de ajutor financiar.

Minciunile si greselile Ciprului

Trecand de partea cealalata a baricadei, trebuie sa spunem ca Cipru este una dintre cele mai bizare tari din Uniunea Europeana. In foarte multe privinte, ii depasesc chiar si pe greci.

Mica insula este la mana celor catorva familii vechi cipriote, care isi impart influenta prin intelegeri de tip cartelar. Insa toti, politicieni si afaceristi, sunt la mana sindicatelor. Este una dintre putinele tari europene conduse efectiv de catre sindicate. Iar sindicatele sunt conduse din umbra de biserica ortodoxa cipriota.

Lenea cipriotilor este legalizata. Sindicate cipriote au impus antreprenorilor locali reguli, care pentru orice vest-european par absurde: bancile se inchid la ora 13,00, toate magazinele se inchid in zilele de miercuri la ora 15,00, programul de lucru include o siesta de 2 ore si nu poate depasi 110 de ore pe luna etc.

In plus, toate firmele cipriotilor sunt obligate sa cotizeze la sindicate procente importante din cifra de afaceri (intre 2% si 3%, in functie de sectorul de activitate). In numele acestor contributii, dar mai ales in numele apararii locurilor de munca, sindicatele cipriote au impus o legislatie anti-europeana, care protejeaza afaceristii locali si impiedica accesul companiilor europene pe piata cipriota. In aceste conditii, sindicatele sunt principala frana care actioneaza impotriva modernizarii insulei.

Desi sumar si incomplet, acest tablou dezvaluie marea minciuna in spatele careia se ascunde Cipru: aceasta tara este departe de a fi o tara UE, cu o economie libera, concurentiala, deschisa, convergenta cu valorile vest-europene.

Lipsa reformelor, in sensul cresterii competitivitatii economiei cipriote, este principala greseala a guvernelor care au condus aceasta insula. Singurul domeniu in care au ramas competitivi este cel al serviciilor financiare, iar tocmai asta i-a vulnerabilizat.

Simt nevoia sa explic de ce este competitiv sectorul lor financiar. Nu pentru ca au cel mai mic impozit din Uniunea Europeana; si Bulgaria are impozit de 10%. Ci pentru ca Cipru ofera un pachet complet: impozite mici, birocratie fiscala si  bancara minime. Cipru oferea o rezidenta fiscala comoda si de incredere. Ca om de afaceri, nu aveai nevoie decat de un avocat cipriot, care iti deschidea firma, iti administra relatia cu autoritatile, iti deschidea si opera contul bancar, faca ca sa fie nevoie sa te misti din fotoliul tau, de la tine de acasa din Moscova, Beijing, Londra sau Berlin.

Fiscul nu te deranjeaza, pentru ca legea te obliga sa depui declaratii si un audit anual intomit de un auditor autorizat, care sa ateste ca ai tinut evidenta contabila si ai calculat corect impozitele. Bancile nu te intreaba de contracte atunci cand faci plati on-line si nu iti cer zeci de hartii ca sa-ti opereze un ordin de plata.

Toata lumea era discreta si atenta ca tu, om de afaceri, sa stai comod in fotoliu si sa-ti lasi banii pe mana lor, contra unui comision decent.

In aceste conditii, afaceristii non-UE au ales Cipru ca tara prin intermediul careia sa-si schimbe banii in capital “made in UE’ si, astfel, sa ataseze acestui capital dreptul la libera circulatie in Uniunea Europeana.

De asemenea, afaceristii din tarile membre UE, cu fiscalitate ridicata, au ales Cipru ca tara unde sa-si transfere profiturile in scheme cvasilegale de optimizare fiscala.

Greseala cipriotilor este aceea ca nu si-au dat seama ca ii vor infuria pe germani intr-atat incat acestia vor abuza de puterea pe care o au astazi in Uniunea Europeana si vor actiona impotriva Ciprului cu masuri menite sa distruga acest avantaj competitiv al insularilor. Crezandu-se mari si tari, s-au jucat cu lumanarea pe la fundul doamnei Merkel, asa cum s-au jucat si acum cativa ani pe la fundul turcilor, care peste noapte le-au ocupat cea mai bogata parte a insulei.

Razboiul Europei

Cipru este doar un nou capitol din confruntarea dintre nordul si sudul Europei. Cele doua parti ale Uniunii Europene sunt atat de diferite, incat, probabil, nu ar fi trebuit sa fie impreuna niciodata. Insa pot fi impreuna doar daca Germania, alaturi de surorile ei nordice, inteleg ca nu pot lupta impotriva costurilor globalizarii, fara sa piarda beneficiile acesteia.

Cipru este rezultatul direct al globalizarii economiei. Serviciile oferite de aceasta tara sunt cumparate de cei care considera ca tarile din nordul Europei sunt prea scumpe pentru capitalul lor. Este adevarat ca aceste tari vor pierde niste impozite, dar banii se intorc tot acolo pentru a fi investiti, tocmai pentru ca ei ofera stabilitate economica, piete mature si predictibile etc. Economiile tarilor din nordul Europei se bucura de beneficiile globalizarii, tocmai pentru ca sunt competitive; mai putin in privinta costurilor capitalului.

Daca dispare Cipru, probabil ca o parte din acesti bani vor ramane in tarile de unde migrau, insa cel putin jumatate vor pleca definitiv spre Asia, acolo unde pietele sunt in dezvoltare, iar costurile fiscale sunt mai bine asezate.

Atacul Germaniei impotriva Ciprului este unul impotriva unui concurent, care reuseste sa atraga mai bine atat capitalurile non-UE, cat si pe cele UE. Chiar daca va castiga acest asediu impotriva cipriotilor, Germania va pierde razboiul impotriva globalizarii. Tocmai de aceea, tarile din nordul Europei ar trebui sa-si redimensioneze statul, astfel incat sa reduca costurile fiscale care greveaza asupra capitalului.

Germania are mai mare nevoie de restructurarea statului decat chiar Ciprul. In noua lume a economiei globalizate, capitalurile sunt din ce in ce mai mobile. Daca nu-si reduce costurile sociale si de functionare a statului, Germania isi va pierde competitivitatea in lupta pentru atragerea capitalurilor.

Dincolo de minciunile populiste ale germanilor care ii acuza azi pe evazionisti, mafioti si lenesi pentru criza cipriota, sau de minciunile cipriotilor care se considera victime inocente, marele razboi se va termina cu victoria globalizarii. Ceea ce nu stim inca este daca aceasta va fi o victorie sau o infrangere a Europei in ansambul ei.