Romania pare sa fi intrat in lumea buna a detinatorilor de resurse naturale. Atat batalia care se da pentru proiectul Rosia Montana, dar mai ales asteptata cruciada impotriva gazelor de sist, arata ca suntem un teren de incercare pentru armele manipularii in razboiul resurselor.
Baricadele sunt evidente, opiniile tuturor partilor sunt legitime, dar interesele din spatele scenei sunt inca prea putin explicate. In decursul ultimilor ani, actorii principali ai razboiului pentru resurse au stat cat mai departe de scena, lasand figurantii sa anime spectacolul.
Care sunt marii actori?
Cel mai important actor in razboiul resurselor ramane Statele Unite ale Americii. Intreaga politica externa este subordonata intereselor sale privind accesul la resurse ieftine. Este una dintre cele mai vulnerabile tari, tocmai pentru ca economia sa este strict dependenta de accesul la resursele altor tari. Cu toate acestea, SUA ramane cea mai puternica economie, fiind, in acelasi timp, si cea mai mare putere militara.
Dincolo de discursul diplomatiei americane despre democratie si apararea valorilor umaniste, se afla nevoia Americii de a detine controlul resurselor ieftine (hidrocarburi, hrana, metale feroase si neferoase). In ultimii zeci de ani, SUA si-a optimizat economia “exportand” catre alte tari activitatile ineficiente sau poluante, care antrenau costuri mari de reabilitare a mediului. Astfel, China a devenit un partener privilegiat, oferind economiei americane forta sa de munca ieftina. Multe tari mari producatoare de petrol au devenit aliati strategici ai americanilor oferind petrol si gaze la preturi foarte mici. America de Sud a devenit o sursa importanta de hrana si, nu in ultimul rand, cateva tari mai mici, au intrat si ele in parteneriat cu SUA pentru a oferi acces la resursele lor de metale rare.
Pe de alta parte, Rusia, cel de-al doilea mare jucator in razboiul resurselor, desi si-a pierdut controlul politic asupra unei mari parti a Europei si a lumii, dar a reusit sub conducerea lui Vladimir Putin sa redevina o mare putere economica, valorificandu-si astfel rezervele sale de hidrocarburi. Rusia este astazi principalul furnizor de gaze naturale pentru Europa si, in aceste conditii, a reusit in multe momente sa controleze nu doar deciziile Uniunii Europene, dar chiar si deciziile NATO.
Mai mult, Rusia si-a pastrat, ba chiar si-a extins influenta in Africa, controland, alaturi de China, resursele acestui continent.
Cel de-al treilea actor important in acest razboi este China, cea care a jucat cel mai agresiv in ultimii ani. Forta sa de munca ieftina, precum si extraordinara sa capacitate de a multiplica variante mult mai ieftine ale tehnologiilor moderne, au facut din aceasta tara comunista o mare putere economica si militara. Economiile occidentale sunt deja dependente de productia chinezeasca de subansamble electronice si nu numai. Resursele sale enorme de metale rare, folosite in dezvoltarea tehnologiilor inalte, fac din China cel mai mare jucator in aceasta piata.
Mai intai, China si-a valorificat avantajul competitiv oferit de forta de munca ieftina, insa dupa ce a reusit sa controleze inclusiv resursele importante ale Africii, a deschis o noua oportunitate: controlul pietei de inalta tehnologie, construit pe un cvasi-monopol asupra resurselor de metale rare.
Care sunt mizele?
Tot acest tablou ne dezvaluie mizele din spatele proiectului de la Rosia Montana si a exploatarii gazelor de sist romanesti. Exploatarea aurifera din Romania deschide accesul catre banuite resurse importante de metale rare. Daca n-or fi importante aceste resurse, totusi, alaturi de alte exploatari din tarile aliate cu SUA, pot slabi monopolul Chinei. Pe de alta parte, exploatarea hidrocarburilor neconventionale din Europa (in special gaze de sist) pot slabi dominatia ruseasca din zona.
In acest razboi nu exista baieti buni si baieti rai, chiar daca eu personal ii prefer pe americani in locul rusilor si chinezilor. Toti folosesc aceleasi arme: manipularea opiniei publice, mituirea politicienilor, sustinerea politica a decidentilor favorabili.
Americanii cumpara astazi cea mai ieftina benzina, desi din import, si acest fapt ajuta economia sa sa creasca. Cat priveste exploatarea gazelor de sist in America, aceasta va incetini sau chiar va fi oprita, imediat ce americanii vor avea o alta sursa in afara tarii, poate chiar mai ieftina. In privinta exploatarii de metale neferoase, americanii nici nu-si mai pun problema sa-si asume aceste riscuri ecologice si, mai ales, sociale; cumpara direct subansamble electronice din China. Din pacate, Romania nu este America, ca sa-si permita sa nu exploateze resurse foarte importante, doar din ratiuni de mediu.
Modelul occidental nu se potriveste Romaniei, pentru ca nu avem bani sa cumparam aceste resurse, nici macar daca am avea parte de preturile mici oferite americanilor.
In ultimii 20 ani Romania nu a reusit sa gaseasca o cale prin care sa produca banii necesari dezvoltarii sale accelerate, pentru a ajunge la un nivel apropiat celorlalte tari din UE.
Diferiti politicieni au vorbit in Romania despre cat de bogata e tara noastra; unii au pus pariu ca agricultura poate fi salvarea; altii ca forta de munca ieftina, sau inteligenta informaticienilor romani ne va scoate din saracie. Adevarul este ca de peste 20 ani Romania produce mai putin decat consuma… si consuma de cinci ori mai putin decat celelalte tari din UE.
Pe de alta parte, economia romaneasca ramane necompetitiva, tocmai pentru ca nu are acces la resurse ieftine. America este si ea dependenta de importuri, dar datorita fortei sale politico-militare reuseste sa importe foarte ieftin reusursele de care are nevoie.
In aceste conditii, Romania are de ales, daca scoate de sub pamant comoara pe care sta, sau condamna inca vreo doua generatii sa traiasca intr-o tara saraca.
Si cum ramane cu mediul?
Miile de oameni care ies de cateva saptamani in strada au un punct de vedere legitim: Cum ramane cu mediul?
Cred ca aceeasi intrebare au adresat-o si americanii autoritatilor din tara lor, atunci cand au protestat impotriva exploatarii gazelor de sist in America. La fel s-a intamplat si in alte cazuri de proteste ecologiste. Intotdeauna, in tarile democratice, astfel de ingrijorari sunt tratate cu respect de catre autoritati, care incearca sa impuna investitorilor privati sa foloseasca cele mai nepoluante si moderne tehnologii. Pe de alta parte, nu prea ati vazut proteste masive ale ecologistilor in China sau in Rusia, iar asta nu inseamna ca acolo exploatarile respecta conditiile de mediu.
In cazul specific al exploatarii de la Rosia Montana, discutia despre poluare se poate termina doar daca investitorul privat ofera garantii ca tehnologile folosite sunt cele mai moderne si ca respecta cele mai inalte standarde de mediu. Insa, pe de alta parte, exploatarea aurifera trebuie sa ramana una eficienta.
In privinta exploatarii hidrocarburilor neconventionale, tehnologiile de exploatare fiind destul de noi, au dat nastere la foarte multe temeri, inca neconfirmate de vreun mare dezastru ecologic. Dar nici riscurile energiei nucleare nu au fost confirmate pina la Cernobil si Fukushima.
Din pacate, in fiecare zi dormim cu o bomba ecologica sub perna: incepind de la legumele care sunt cultivate industrial, carnea plina de hormoni si antibiotice si terminand cu aerul pe care-l respiram si care este plin de noxe. Riscurile de mediu asumate zilnic de fiecare dintre noi, dar mai ales cele neasumate din indolenta, s-ar putea sa fie mult mai mari decat riscul scurgerii de cianuri din sistemul de exploatare aurifera de la Rosia Montana.
Ce rol au politicienii?
Cei peste 20 ani pierduti de Romania dupa inlaturarea lui Ceausescu inca nu au fost decontati de niciun partid politic. Incapacitatea politicienilor de a oferi strategii si solutii acestei tari a devenit deja un sablon, pe care il evitam.
In fata celor patru saptamani de proteste, liderii acestei tari se ascund ba in spatele unei comisii speciale a Parlamentului, ba in spatele unei neutralitati stupide.
Politicienii isi primesc votul pentru ca propun un proiect de tara. Mai ales in cazul unui prim-ministru, a unui Presedinte, acest proiect de tara ar trebui sa fie unul care sa includa atat exploatarea resurselor strategice, cat si problematica de mediu. Cu toate acestea, atat Victor Ponta cat si Traian Basescu asteapta ca niste fete mari rezultatul unei dezbateri in Parlament, despre care stiu foarte bine cat este de neserioasa.
Liderii majoritatii aflata la putere refuza sa-si asume o solutie cuprinzatoare in privinta proiectului Rosia Montana si a exploatarii gazelor de sist, solutie care sa corespunda atat proiectului de tara pe care l-au propus in alegeri si pentru care au fost votati, cat si cerintelor din partea strazii, privind diminuarea riscurilor de mediu.
Comisia speciala este o mascarada populista, care ascunde lipsa de curaj a premierului si incompetenta acelor ministri care au propus proiectul de lege, dar care sunt incapabili sa-l sustina convingator.
Dincolo de toata aceasta mascarada populista, ramane imaginea unui popor care se lasa manipulat de niste politicieni atat de slabi si de incompatenti. Intr-o lume in care marile campanii de manipulare sunt conduse din umbra de Statele Unite, Rusia si China, care isi disputa resursele, noi, romanii ne lasam condusi si manipulati de piruietele strambe ale unor belerine batrane si urate, ca Victor Ponta, Traian Basescu si Crin Antonescu.
