Intr-una dintre zilele trecute, am iesit la masa cu un partener de afaceri. In timp ce-l asteptam pe terasa restaurantului unde mancam de obicei, am scos telefonul si am butonat pe… Facebook.
Era una dintre acele zile calduroase de octombrie. Si pentru ca amicul meu a intarziat mai bine de o ora, am avut timp sa ma bucur de caldura blanda de toama, de mirosul de frunze uscate, dar si de chipurile, sanii si picioarele femeilor frumoase, care au trecut prin fata mea, pe strada.
Pe naiba! Am stat ca prostul cu ochii in iphone, citind tot felul de tampenii postate de prea-multii si necunoscutii mei prieteni de pe Facebook. Mai bine de o ora am citit prostioare, ca un aurolac flamand, care cauta intr-o pubela de gunoi niste resturi de mancare. Si nu am gasit nimic proaspat. Doar cateva fotografii prea bine prelucrate cu chipuri, sani si picioare de femei frumoase.
In tot acest timp, chiar langa masa mea au mancat trei corporatiste sexi. Altadata, cand eram tanar si destept, cele trei dive m-ar fi transformat intr-un motan in calduri. As fi flirtat din priviri cu divele, le-as fi adulmecat picioarele, le-as fi masurat sanii si le-as fi intampinat privirea cu ochii mei plini de subintelesuri albastre si provocari condescendente.
Abia dupa ce a venit amicul meu si am inceput sa mancam, am observat femelele de langa mine; defapt, abia dupa ce am renuntat sa caut pe internet ceea ce aveam deja langa mine.
Am inteles pentru a nu stiu cata oara ce multe pierdem, in timp ce navigam pe apele tulburi ale Facebook-ului. Cei mai multi dintre noi, ne pierdem 2-3 ore pe zi cotrobaind printre postarile banale, fotografiile strambe, citatele stupide si muzica proasta a celorlalti. Ne lasam nevestele sa se plictiseasca si sa caute si ele pe Facebook ce nu am gasit noi, ne abadonam copiii in fata televizorului si ne uitam parintii, care asteapta cuminti sa le mai vorbim,… pina nu mor si ei de dorul nostru.
Intram si iesim din lumea virtuala, fara sa gasim ce cautam… insa nu suntem in stare sa ne oprim. Ne intoarcem zilnic la acelasi tomberon, pe care-l rascolim in speranta ca vom gasi prietenii, pe care nu i-am avut niciodata… sau pe aceia, pe care tocmai ce i-am pierdut, pentru ca am stat prea putin in lumea reala.
Inca nu m-am lamurit totusi daca am ajuns sa cotrobai pe Facebook pentru ca nu aveam ce caut, sau daca am pierdut ce aveam, pentru ca am stat prea mult in lumea virtuala. Dar dincolo de aceste intrebari metafizice, din ciclul “ce a fost mai intai? oul sau gaina?”, un lucru e clar: Facebook mi-a otravit motanu! Pentru ca nu mai intra in calduri, cand vede o pisica sexi.
