România este una dintre țările europene cu cel mai slab sistem sanitar. Asta înseamnă nu doar că nu avem capacitatea să preluăm un număr mare de pacienți, care au nevoie de îngrijire în terapie intensivă și respirație asistată, dar, dacă explodează numărul de infectări, nici măcar nu avem suficienți epidemiologi care să poată detecta toți contacții persoanelor pozitive SARS-COV2, astfel încât să-i izoleze.
De aceea, este important ca în această etapă să întârziem cât mai mult răspândirea virusului. Iar acest lucru îl putem face prin măsuri foarte dure de limitare a aglomerărilor: închiderea școlilor, carantinarea și izolarea persoanelor susceptibile de a fi intrat în contact cu virusul, chiar suspendarea transportului în comun și închiderea mall-urilor.
Având în vedere precaritatea sistemului nostru sanitar, precum și lipsa de pregătire a statului pentru a gestiona acest tip de crize, eu aș fi mers pe măsuri care par excesive, luate pentru o perioadă de maxim două-trei săptămâni, cât să ne permită să ne pregătim de epidemie:
– să pregătim spații de carantină în fiecare județ
– să pregătim secții cu circuite speciale în fiecare județ
– să achiziționăm echipamente specifice de respirație artificială, singurele care pot ține în viață pacienții critici
– să pregătim infrastructura și să achiziționăm echipamentele și consumabilele pentru testarea masivă a populației (așa cum fac Coreea de Sud, Germania și UK).
– să pregătim toate celelalte sisteme ale statului, care să poată gestiona faza a doua, în care vom permite populației să se imunizeze în mod natural.
Pentru că nu poți să menții foarte mult măsurile stricte, ce limitează contactul între oameni, este nevoie să gândești foarte bine etapa în care vei relaxa aceste măsuri.
Germania este unul dintre cele mai bune exemple, cel puțin până azi, având o rată de mortalitate de doar 0,15% din total pacienți pozitivi (de 35 de ori mai mică decât Italia). Germania merge pe ideea de a-și auto-imuniza treptat populația, în mod natural, pentru a ține sub control numărul de infectări, la un nivel care să permită o gestionare cât mai bună a cazurilor severe.
În lipsa unui vaccin, singura formă de imunizare este tocmai contactarea virusului.
Aceste persoane, selectate dintre cele mai puțin vulnerabile, devin după vindecare cele care vor întrerupe lanțul de contagiune, pentru că nu vor mai transmite virusul la o a doua contaminare.
Însă pentru asta trebuie să reușești să-i izolezi pe cei vulnerabili și, pe de altă parte, să ai un sistem sanitar pregătit să-i ajute pe cei care dezvoltă forme severe.
Imunizarea naturală vine obligatoriu la pachet cu un sistem în care poți testa toate persoanele contaminate pentru a le izola, cu mult înainte de a dezvolta simptome. Pentru asta, atât germanii, cât și sud-coreeni au pus la punct sisteme de testare drive-thru.
Iar odată ce scade foarte mult rata de răspândire, se poate relaxa treptat carantinarea celor vulnerabili, pe care vei putea să-i îngrijești cât mai bine, pentru că ai avut timp să-ți pregătești sistemul sanitar ca să facă față unui număr redus de cazuri severe.
Cam așa încearcă să gestioneze această epidemie cele mai eficiente țări în lupta cu COVID-19. Rezultatele le vom vedea la sfârșit.
Concluzia mea este că statul român nu trebuie să piardă timpul și să se pregătească pentru următoarea etapă, care să includă și măsuri de imunizare naturală a cetățenilor.
