Intr-un stat de drept, toti cetatenii sunt egali in fata legii. Mai mult, in democratiile puternice, statul trateaza egal si echitabil atat persoanele fizice cat si persoanele juridice.
De exemplu, Romania isi impoziteaza toti contribuabilii cu o cota unica de 16 %. Din ce in ce mai multe tari adopta sisteme fiscale simplificate; adica impoziteaza egal veniturile persoanele fizice si profiturile firmelor.
Doar ca simpla introducere a cotei unice de impozit pe venit (pentru persoane fizice) sau profit (pentru companii) nu este suficienta pentru a aduce egalitatea.
De exemplu, in Romania, o persoana fizica care inchiriaza un apartament achizitionat printr-un credit imobiliar plateste un impozit de 16%, care se aplica intregii sume incasate drept chirie, din care se scade doar o deducere forfetara de 25%. Daca rata la banca este de 300 euro/ luna, iar chiria incasata este tot de 300 euro/ luna, este evident ca acea persoana fizica nu realizeaza un venit; cu toate acestea statul ii impune sa plateasca un impozit de 36 euro/luna. Practic, romanul nostru plateste lunar statului 36 euro fara sa aiba vreun profit – statul incaseaza o “taxa de smecher”
Daca acelasi apartament ar fi achizitionat pe numele unei companii, aceasta si-ar deduce cheltuiala lunara pentru plata ratei bancare, si practic nu ar plati impozit pentru aceasta inchiriere, decat atunci cand veniturile din inchiriere ar fi mai mari decat cheltuielile.
De asemenea, orice alte investitii facute in amenajarea sau dotarea acelui apartament ar fi deduse de catre companie, in timp ce ele nu pot fi deduse de catre o persoana fizica.
Iata un exemplu care arata ca in Romania persoanele fizice sunt defavorizate in comparatie cu persoanele juridice. Pe de alta parte, cand platesc impozitele pe cladiri, firmele sunt defavorizate in comparatie cu persoanele fizice
Un alt exemplu, mult mai grav, este cel referitor la insolventa sau faliment. In timp ce o companie isi poate proteja patrimoniul apeland la procedura de reorganizare sau de insolventa, persoanele fizice nu sunt protejate in fata unor creditori, oricat de indreptatiti ar fi ei.
De exemplu, criza economica pe care o traversam a produs o prabusire dramatica a situatiei financiare a multor persoane: fie pentru ca datorita crizei si-au pierdut joburile sau li s-au diminuat salariile, fie pentru ca investitiile imobiliare si-au pierdut valoarea de piata, sau pur si simplu criza le-a diminuat sursele de venit, oricare erau ele. O companie ajunsa din cauza aceleiasi crize intr-o situatie similara se poate pune sub protectia legii falimentului, cerand reorganizarea judiciara. Persoana fizica nu are parte de aceasta protectie; creditorii pot urmari proprietatile si veniturile persoanei fizice pina cand se indestuleaza.
O lege a falimentului persoanelor fizice este nu doar necesara ci si cinstita. Falimentul este extrem de util intr-o economie, pentru ca reintroduce in circuitul activelor acele bunuri imobilizate in mana nepriceputilor sau a celor fara noroc. Doar ca statul roman protejeaza doar sistemul bancar si companiile, in defavoarea persoanelor fizice.
Statul roman a decis, in numele poporului, ca cetateanul sa fie plasa de siguranta care sa sustina sistemul bancar. Firmele se pot “sustrage” de la plata unor credite printr-o procedura de faliment, dar cetateanul trebuie sa ramana cel care plateste tot si, la sfarsit, stinge lumina.
Existenta acestor inegalitati nici macar nu avantajeaza pe cineva, ci doar ofera teparilor portitele de scapare. Daca vrei sa dai teapa unei banci, iei creditele pe firme, pe care apoi le bagi in insolventa. Daca vrei sa te joci cu fiscul, iti cumperi toate activele pe alte firme, detinute de companii offshore interpuse.
Pai daca tot aplicam cota unica de impozitare, TVA unic, atunci ar trebui sa aplicam si aceleasi reguli privind cheltuielile deductibile. Atunci cand am adoptat TVA unic si cota unica de impozitare exact asta am urmarit: sa eliminam acele portite prin care smecherii sa poata frauda statul.
De asemenea, daca vrem sa disciplinam bancile si sa nu ne mai trezim cu alte bule ca cea imobiliara, atunci o lege a falimentului persoanelor fizice le-ar face pe acestea sa fie mult mai atente cand calculeaza riscurile. Pina la urma bancile nu sunt doar niste tarabe care iau banii de la depunatori pentru a-i da cu imprumut altora. Bancile sunt institutii care administreaza riscurile si fac profit in numele si pentru depunatori si actionari.
Acestea sunt doua dintre cele mai simple exemple, care ne dezvaluie lipsa de onestitate a statului in relatia cu cetatenii sai.
Pentru final, am pastrat bomboana de pe tort: un exemplu din Elvetia, una dintre tarile cele mai corecte dintre cate cunosc eu. Ei bine, in Elvetia, cetatenii elvetieni si cetatenii altor state care au drept de rezidenta permanenta platesc un impozit pe venit de 21%. Cetatenii altor state care au drept de rezidenta limitata (1, 3 sau 5 ani) platesc doar 14%. Motivul este unul foarte corect: cei din a doua categorie au mai putine drepturi decat cei din prima categorie. Ca sa fiu bine inteles: au toate drepturile in Elvetia, mai putin dreptul de a locui pe termen nedeterminat. Dar tocmai de aceea primesti un discount! Pentru disconfort.
Iata ca democratia poate sa produca si legi corecte, nu doar legi populiste. Romania este inca incapabila sa faca legi drepte; Legile romanesti sunt construite doar ca sa dea satisfactii marunte asistatilor, care asigura majoritatea “democratica”. In acelasi timp, statul concentreaza puterea si resursele in mainile legiuitorilor, resurse pe care acestia care le impart clientelar doar celor care le “cumpara” cu bani cash.
