De fiecare cand mai moare cate un personaj popular, oamenii simt nevoia sa-l aclame ca pe un rege. Televiziunile isi intrerup breaking-news-urile obisnuite si fac loc pentru breaking news-ul exceptional…. “Regele a incetat din viata”.
Acest an a inceput cu sfarsitul unui rege al cinematografiei romanesti: Sergiu Nicolaescu. Toata lumea s-a oprit ca sa-l jeleasca pe regizorul, actorul, politicianul Sergiu Nicolaescu, in timp ce corpul ii era spalat la morga si asezat in sicriu.
Zeci de bocitoare l-au laudat in direct la televiziuni; mii de comment-uri au deplans pe internet sfarsitul titanului.
Doar eu am simtit nevoia sa inchid televizorul, asa cum mi se intampla de fiecare data cand rulau filmele lui pe micul ecran. Nu se pune aici copilaria… atunci ma uitam ca orice puiut de comunist la toate operele lui. Dar dupa ce am trecut de varsta de 16 ani am inceput sa simt o usoara greata privindu-i …. “capodoperele cinematografice”.
Dincolo de regretul ca a murit un om (la a carui varsta imi doresc mult sa ajung si eu) nu prea am multe de spus despre mostenirea lasata de Sergiu Nicolaescu.
E adevarat ca filmele sale au fost mari succese in Coreea de Nord si in China. Voi fi dur apostrofat de fanii sai, care imi vor reaminti ca filmele lui istorice au batut la usa Oscarurilor. E adevarat, doar ca acele filme au fost remarcate nu pentru virtuozitatile regizorale, ci pentru multimea de figuranti, adusi cu japca de Partid ca sa desavarseasca opera marelui regizor. Filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu sunt niste penibile documenente de propaganda nationalist-comunista.
Regizorul Sergiu Nicolaescu s-a nascut pentru ca regimul comunist avea nevoie de el. Actorul Sergiu Nicolaescu s-a nascut din narcisismul omului Sergiu Nicolaescu, iar asta se vede in toate rolurile lui. Se iubea atat de mult, incat nu a rezistat sa nu-si atribuie lui insusi rolul principal, in majoritatea filmelor pe care le-a regizat.
Poporul isi plange regele, asa cum plange dupa multe simboluri comuniste care ii hranesc nostalgia. Sergiu Nicolaescu va lua cu el tot ce a iubit: pe sine insusi. In rest, nu a lasat in urma sa vreo scoala de cinematografie sau macar o mana de tineri regizori care sa se fi hranit din intelepciunea sa. Ba mai mult, a ales sa fie incinerat, asa ca nici macar iarba nu va creste din trupul sau.
Pentru mine regele e gol. Si foarte curand va ramane singur, uitat in urna funerara.
